Mihai Stoica nu se mai oprește din a-și lua peste picior rivalii din Superliga. Oficialul celor de la FCSB a lansat o nouă ironie pe rețelele de socializare, iar ținta a fost Alessandro Caparco, antrenorul cu portarii al lui Dinamo.
Omul ce face parte din staff-ul administrativ al campioanei a încercat să dea un sfat în legătură cu o pereche de căști pe care s-o achiziționeze, dar MM Stoica a lansat și o „săgeată” spre rivalul său din play-off.
Mihai Stoica nu se poate abține să nu-și ironizeze pe cei care îi sunt rivali în Superligă. Președintele Consiliului de Administrație al celor de la FCSB a lansat un nou atac ironic pe contul său de Facebook. Cel care a fost vizat de atacul oficialului formației „roș-albastre” a fost Alessandro Caparco, antrenorul cu portarii al lui Dinamo, una dintre rivalele de moarte ale campioanei.
La câteva zile după ce FCSB a învins-o pe Dinamo pentru a cincea oară în acest sezon, scor 3-1, în etapa a șaptea din play-off-ul Superligii, liderul „roș-albaștrilor” a lansat o „săgeată” spre fostul goalkeeper italian, care a activat la formații ca FCM Târgu Mureș, CSMS Iași și Concordia Chiajna. În mesaj apare și o fotografie alături de fiica sa, Teodora, și cu o întrebare legată de achiziția unor căști.
„Adică eu vreau. Doar pentru avion, ca să văd The White Lotus pe iPad. Mă pricep la chestiile astea cam ca Caparco la portărie”, a fost mesajul ironic postat de Meme Stoica, pe Facebook.
Mihai Stoica nu a putut lipsi din tribunele Arenei Naționale la victoria în fața rivalei din „Eternul Derby”, Dinamo, scor 3-1, în etapa a șaptea din play-off-ul Superligii. Mihai Stoica nu și-a putut stăpâni bucuria și a postat un mesaj pe contul său de Facebook, în care a scris cele două cuvinte referitoare la reușitele lui Tavi Popescu din derby-ul de pe Arena Națională, în care FCSB s-a impus fără drept de apel în duelul cu trupa pregătită de Zeljko Kopic.
„S-A ÎNTORS!!!”, a scris MM Stoica, pe Facebook.
De la meci nu a lipsit nici fiica sa, Teodora care a postat și ea, la rândul ei pe rețelele de socializare. Fiica oficialului campioanei lucrează în cadrul clubului, pe partea de promovare în social media. Teodora a postat o imagine pe contul său de Instagram în care apare tabela cu scorul de 3-0 la pentru gruparea „roș-albastră”, dar în care este afișat și terenul împreună cu jucătorii ce au evoluat în meciul de luni seara.
„Scuze de spam, dar…”, a fost mesajul plin de ironie al fiicei lui MM Stoica, pe contul de Instagram.